Meloterapie

„Orice ştiinţă atinge arta şi orice artă are latura ei ştiinţifică.
Cel mai rău savant este acela care nu e artist şi cel mai rău artist este acela care nu este niciodată savant”.
 ARMAND TROUSSEAU

Originea muzicii este bine înrădăcinată în preistorie. Funcţionalităţile muzicii de azi sunt ecoul acelor vremuri de demult.  Desigur, cum este folosită muzica azi nu este identic cu funcţiile ei de odinioară.S-au colectat şi identificat 18 funcţii ale “clipurilor” video muzicale, pe care le putem reduce la patru, cele mai importante fiind  de: învătare sociala (social learning), petrecere a  timpului, schimbare a dispoziţiei şi socializare.
Puterea vindecatoare a sunetelor este cunoscută încă de pe vremea lui Pitagora, numita de el “purificare”.
Muzica „dă suflet universului, aripi gândirii, avânt închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţa ordinii, înălţînd sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos”.
Participând la cele trei cursuri vei afla despre evoluţia muzicii, despre curentele şi stilurile noi apărute, despre influenţa şi schimbările aduse de tehnica nouă, despre revoluţia adusă în muzică de calculator şi despre programele (soft-urile) aferente. Indiferent cu ce mijloace este produsa, important ramane omul care creează.
Cititi si articolul. Muzica, psihologie si Kygo
Articolul integral pe site AC Psihologie

Clinica Mind Help organizează , serii de 3 workshop-uri pe teme de meloterapie.
Incepand din luna noiembrie, te invităm să faci un prim pas pentru a re/descoperi puterea terapeutică a muzicii.
Este o călătorie ghidată, în note şi acorduri, pentru a înţelege de ce muzica însoţeşte, preocupă şi transformă omul de milenii.
Cele trei module se adresează în egală măsură atât speciliştilor din domeniul psihologiei şi sănătăţii mentale (psihologi, psihoterapeuţi, medici, consilieri şcolari, etc.) cât şi persoanelor dornice să îşi dezvolte abilităţile personale, să-şi stabilească direcţii mult mai clare în viaţa personală şi profesională, să-şi crească, de fapt, calitatea vieţii.
La finalul modulelor de meloterapie vei putea folosi şi integra în viaţa ta ceea ce ştii.
Workshop sustinut de psiholog clinician Cristian Alexandrescu

Comentarii